Aritmii, când inima „bâlbâie”: extrasistole

Extrasistolele sunt o formă foarte frecventă de aritmie și, în general, nu sunt periculoase: doar într-un procent mic de pacienți cu inimă, extrasistolele pot rezerva unele surprize

Extrasistole, când inima „bâlbâie”

Impresia este că inima „bâlbâie”, creând o neplăcere care forțează o tuse cu intenția de a readuce cel mai important mușchi din corpul nostru în ritm.

Acestea sunt așa-numitele extrasistole, o formă foarte frecventă și în general care nu amenință aritmia: doar într-un procent mic de pacienți cu inimă extrasistolele pot rezerva unele surprize.

Prin urmare, important este să înțelegem dacă această anomalie a ritmului cardiac apare într-o inimă sau într-un context de boală cardiacă și să acționăm în consecință.

Ce este o extrasistolă?

Este o bătăi de inimă „premature”, care întrerupe umplerea normală și completă a inimii, între o bătaie și alta, producând o pulsație aproape imperceptibilă, adesea descrisă ca un „salt în inimă”, urmat de un puls mai puternic (un „Lovitură” în centrul pieptului), efectul „resetării” bătăilor normale ale inimii.

Această secvență (bătăile inimii „avortate” / pulsul puternic) poate apărea de mai multe ori pe zi și poate fi neobservată sau abia sesizabilă, dar poate fi adesea neplăcută.

Sunt extrasistolele periculoase pentru sănătatea inimii?

Dacă mușchiul inimii este „sănătos”, atât din punct de vedere „structural”, cât și din punct de vedere al proprietăților electrice ale membranelor celulare, este puțin probabil ca extrasistolele să creeze probleme grave pentru pacient.

Dimpotrivă, în prezența bolilor de inimă, atât extrasistolele supraventriculare (originare din atrii și, prin urmare, considerate „nevinovate”), cât și extrasistolele ventriculare (originare din ventriculi și, prin urmare, mai temute) ar putea deveni „declanșatoare”, adică inițiatori ai unor complexe mai complexe. aritmii.

Cum ar fi tahicardiile mai prelungite și fibrilația atrială „notorie”, în ceea ce privește extrasistolele supraventriculare.

Sau tahicardie ventriculară sau temuta fibrilație ventriculară în cazul extrasistolelor ventriculare.

Acestea din urmă au însă o particularitate suplimentară.

Ce este asta?

„Numărul total” de extrasistole ventriculare în 24 de ore nu este considerat cel mai important factor în evaluarea severității acestora.

Cu toate acestea, atunci când acestea reprezintă 20-30% din numărul total de bătăi zilnice (adică, există cel puțin 15,000 până la 20,000 de extrasistole ventriculare pe zi), poate exista o deteriorare treptată a „funcției de pompare” a inimii, astfel încât chiar și un pacient sănătos poate atinge pragul insuficienței cardiace.

Cum sunt diagnosticate extrasistolele și evaluat riscul lor?

Procesul de diagnostic implică un examen cardiologic cu o electrocardiogramă (ECG).

Un istoric familial atent (boli de inimă sau moarte subită în familie) și istoric personal sunt foarte importante.

De fapt, extrasistolele sunt adesea facilitate de un comportament incorect (utilizarea excesivă de stimulente, precum ceai, cafea, alcool, ciocolată, dar și un stil de viață sedentar, supraponderal, reflux gastroesofagian, apnee în somn etc.).

Un element important din istoricul medical al individului este „sincopa”, adică episoadele de leșin, mai ales dacă nu există o cauză clară.

În absența unui diagnostic de boală cardiacă - așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor - pacientul poate fi liniștit și concediat cu unele sfaturi comportamentale (de exemplu, reduceți utilizarea stimulentelor etc.).

Dacă nu, se efectuează investigații suplimentare.

Care?

Cel mai frecvent utilizat și cunoscut test este ECG Holter dinamic („Holter ECG”), adică înregistrarea electrocardiogramei timp de 24 de ore.

Acest test documentează numărul de extrasistole într-o zi și îl compară cu numărul total de bătăi ale inimii.

În plus, se evaluează dacă extrasistolele predomină în timpul veghei sau somnului, în timpul activității fizice sau odihnei; dacă apar unul câte unul (izolat) sau în secvențe de două, trei sau mai multe bătăi (repetitive); indiferent dacă apar la intervale regulate (bigeminism, trigeminism) sau nu.

Un alt factor important este precozitatea lor, adică relația temporală dintre extrasistolă și bătăile anterioare (care se află adesea într-un fel la originea extrasistolei în sine).

În cele din urmă, Holter ECG ne permite să apreciem orice schimbări în aspectul anumitor componente ale electrocardiogramei (de exemplu, undele T sau intervalul QT), care pot fi corelate cu orice boală cardiacă subiacentă și evaluate pentru posibile consecințe.

Pentru a capta toate aceste informații, este necesar ca ECG Holter să furnizeze o înregistrare electrocardiografică „completă”, adică „12 plumburi”, ca cea a urmăririi ECG normale.

Este suficient ECG Holter pentru a oferi o imagine de diagnostic completă a extrasistolelor?

Holter ECG oferă o evaluare pur electrică a fenomenului extrasistol.

Pentru o evaluare morfologică și funcțională a inimii, este necesar să se utilizeze alte examene, mai ales ambulatorii și neinvazive.

În primul rând, ecocardiograma Doppler color oferă o mulțime de informații.

În cazuri selectate, imagistica prin rezonanță magnetică cardiacă este acum disponibilă, de asemenea, care oferă informații complementare cu cea a ecocardiogramei.

Testul de stres al ciclului ergometru, pe de altă parte, este cel mai simplu „test de stres” pentru evaluarea comportamentului extrasistolelor în timpul exercițiului, în condiții controlate și sigure.

Examinările invazive pot fi, de asemenea, uneori necesare: de exemplu, coronarografia, care este utilă în ipoteza unei origini ischemice a aritmiilor și studii electrofiziologice, care evaluează vulnerabilitatea țesutului cardiac la aritmiile mai complexe (care - așa cum am spus - aceleași extrasistole ar putea declanșa) și ne vor permite să „cartăm” originea extrasistolelor cu o precizie extremă, datorită cablurilor introduse în cavitățile cardiace.

Aceste examinări invazive necesită o scurtă ședere în spital, iar pacienții ar trebui să fie întotdeauna bine informați cu privire la posibilele riscuri și raportul risc / beneficiu al acestor teste.

Tratamentul extrasistolelor se limitează atunci la o schimbare a stilului de viață?

Acesta este adesea cazul, mai ales în absența bolilor de inimă.

Cu toate acestea, dacă simptomele sunt invalidante pentru desfășurarea normală a activităților zilnice, se poate iniția terapia medicamentoasă care vizează reducerea extrasistolelor.

Cele mai frecvent prescrise medicamente sunt beta-blocante sau anumiți blocanți ai canalelor de calciu.

În cazuri selectate, se utilizează medicamente antiaritmice autentice, care au un mecanism de acțiune mai complex și sunt responsabilitatea exclusivă a specialiștilor.

În cazul pacienților cu boli de inimă?

La pacienții cu boli de inimă, tratamentul extrasistolelor coincide și adesea completează tratamentul patologiei de bază.

Pentru unii pacienți, indiferent dacă au sau nu boli de inimă, care sunt foarte simptomatici, poate fi propusă în cele din urmă o încercare de ablație a extrasistolelor: aceasta este o terapie invazivă, care completează studiul electrofiziologic, care vizează recuperarea zonei de țesut din care extrasistolele își au originea, prin intermediul cauterului care le oprește activitatea.

Pentru pacienții cu boli cardiace severe și cu prognostic prost, implantarea unui automat cardiac Defibrilator (AICD) ar trebui să fie luate în considerare, deoarece nu există nicio garanție că terapia medicamentoasă va stinge complet extrasistolele și cu acestea riscul unor aritmii mai grave, chiar fatale.

De ce se crede că extrasistolele pot fi cauzate de refluxul gastroesofagian?

O relație certă cauză-efect între extrasistole și refluxul gastro-esofagian nu a fost niciodată dovedită pe deplin, dar este cunoscut faptul că digestia dificilă și refluxul gastro-esofagian pot fi declanșatoare ale extrasistolelor.

În special, în cazul extrasistolelor supraventriculare, s-a emis ipoteza că contiguitatea anatomică dintre esofag și atriul cardiac stâng poate transmite iritația mucoasei esofagiene, din cauza refluxului acid din stomac, către inimă, favorizând extrasistola.

Deci, este suficient un antiacid?

Uneori ... Dar nu ar trebui să faci niciodată un diagnostic pripit.

Chiar și extrasistolele supraventriculare „inocente” ar putea fi un semn al unei hipertensiuni arteriale necontrolate sau a unei patologii inițiale a valvelor cardiace.

Prin urmare, cardiologul trebuie să fie extrem de atent și scrupulos, chiar dacă este conștient că - în marea majoritate a cazurilor - extrasistolele sunt și rămân un simptom benign, fără consecințe semnificative.

Citiți și:

Insuficiență cardiacă: cauze, simptome, teste pentru diagnostic și tratament

Pacienți cu inimă și căldură: sfatul cardiologului pentru o vară sigură

Atac cardiac silențios: Ce este infarctul miocardic silențios și ce presupune?

Sursa:

Spitalul Sacra Inimă 

S-ar putea sa-ti placa si