Abuzul și maltratarea copiilor: cum să diagnosticăm, cum să interveni

Abuzul și maltratarea copiilor pot necesita intervenția concertată a autorităților judiciare, a securității publice, a serviciilor sociale și a unităților de sănătate

Abuzul și maltratarea sunt toate formele de abuz fizic și emoțional, abuz sexual, neglijență, neglijență sau exploatare comercială sau de altă natură care au ca rezultat vătămare reală sau potențială a sănătății, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității copilului într-o relație caracterizată prin responsabilitate, încredere sau putere. (CARE).

PROFESIONISTI ÎN ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN REȚEA: VISITAȚI STANDUL MEDICHILD LA EXPOZIȚIA DE URGENȚĂ

Ce este abuzul și maltratarea copiilor?

Maltratarea este o alterare serioasă a relației dintre un adult și un copil cu caracteristici uneori subtile ale căror consecințe nu sunt întotdeauna ușor de diagnosticat.

Când maltratarea are loc în interiorul căminului, se înscrie într-o relație precoce perturbată cu figurile de atașament (care în sine reprezintă o traumă în relația de încredere și securitate), producând copilului dificultăți în controlul stresului și în mecanismele psihice care reglează comportamentul și emoțiile.

Maltratarea poate apărea printr-un eveniment izolat, grav, extrem, care copleșește capacitatea de rezistență a copilului, sau prin evenimente repetate sau condiții prelungite (cum ar fi neglijența), conducând la o adevărată alterare a dezvoltării cauzată de trauma la care este supus copilul.

Care sunt consecințele abuzului și maltratării asupra copiilor?

Cercetările au arătat că traumele produc modificări neurobiologice, adică în funcționarea creierului.

Sistemul de alarmă al creierului, care funcționează ca un fel de „semnal de fum”, continuă să fie activat și să semnaleze creierului: „pericol, scăpare”.

În același timp, alte sisteme cerebrale care funcționează în mod normal ca un „turn de control” (adică procesarea informațiilor) sunt dezactivate, cu pierderea capacității de reglare a emoțiilor, a conștientizării de sine, a empatiei și a acordării cu ceilalți.

Consecințele sunt strâns legate de vârsta la care începe să apară problema, de calitatea și frecvența abuzului sau a maltratării și de prezența sau lipsa factorilor de protecție.

În general, există o deteriorare a relațiilor sociale, ceea ce duce uneori la inhibiție și retragere socială, la o stimă de sine foarte scăzută, la o încredere scăzută în sine și la o devalorizare continuă a propriilor acțiuni și gânduri, precum „nu sunt capabil”.

Consecințele pe termen scurt pot fi:

  • Temeri specifice, adică declanșate de stimuli specifici precum un anumit loc, un anumit obiect, un anumit animal, o anumită situație;
  • Hiper-alerta;
  • Pierderea interesului;
  • Tulburari de somn;
  • Regresiuni în comportament sau control sfincterian;
  • Reducerea sau excesul apetitului;
  • Comportamente compulsive precum balansarea, mersul înainte și înapoi, frecarea sau lovirea obiectelor;
  • Schimbări rapide de dispoziție cu crize de plâns incontrolabile, iritabilitate și hiperactivitate marcată, funcționare școlară afectată, retragere socială, tulburări de conduită, tulburări psihosomatice (dureri abdominale, dureri de cap, crize astmatice), precum și tulburare de stres posttraumatic.

Consecințele pe termen lung pot fi

  • Dezvoltarea imaginii de sine și a simțului valorii de sine, sferei interpersonale;
  • Tulburări de anxietate;
  • Tulburare de comportament sexual;
  • Tulburari de alimentatie;
  • Abuz de substante;
  • Tulburări de personalitate, psihoză, ideație suicidară.

Cum sunt diagnosticate abuzul și maltratarea asupra copiilor?

Diagnosticul presupune un examen neuropsihiatric și un examen psihologic pentru a înțelege dezvoltarea și profilul psihopatologic al copilului. Pentru diagnostic se folosesc teste psihologice standardizate.

Sunt planificate interviuri clinice și un interviu cu părinții și copiii și adolescenții, precum și o sesiune în familie pentru evaluarea relațiilor de familie.

În cazul copiilor mai mici, sesiunile de observare a jocului sunt planificate pentru a evalua capacitatea copilului de a întreține relații spontan și de a simți emoții.

Există, de asemenea, prevederi pentru consiliere multi-specializată pediatrică, radiologică și ginecologică în cazul în care se constată leziuni sau indicații clinice.

Cum este tratat?

Planul de tratament trebuie stabilit de o echipă specializată pe baza profilului psihologic al copilului și a resurselor familiei.

Intervenții indicate de ghidurile internaționale:

  • Intervenții individuale și integrate de psihoterapie cu părinți/figuri de referință adulți și pentru refacerea legăturilor de încredere;
  • Intervenție farmacologică bazată pe caracteristici clinice și severitate.

Care este prognosticul în caz de abuz sau maltratare asupra copilului?

„Nu există nicio rană care să nu poată fi vindecată”.

Condiția de abuz nu este o condamnare pentru individ, ci un factor de risc în cadrul căii sale de dezvoltare, care este, de asemenea, alcătuită din factorii individuali de protecție (genetici, neurobiologici, cognitivi, emoționali) și din resursele mediului înconjurător.

Citiți și:

Poliția Metropolitană lansează o campanie video pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la abuzul în familie

Ziua Mondială a Femeii trebuie să se confrunte cu o realitate tulburătoare. În primul rând, abuzul sexual în regiunile din Pacific

Sursa:

Dragă Isus

S-ar putea sa-ti placa si