Malformații congenitale sau dobândite: pes cavus

Pes cavus este una dintre cele mai frecvente malformații. Cei care suferă de ea au un arc plantar medial mai accentuat, și deci mai înalt decât ar trebui

Situația opusă este piciorul plat, problemă caracterizată prin bolta plantară turtită și valgus-pronația călcâiului.

Picioare plate, frecvente intre 10 luni si 3-4 ani si destinate sa se rezolve spontan in general in decurs de 6-7 ani, cand persista pot favoriza dezvoltarea problemelor la nivelul gleznelor si genunchilor.

În mod similar, pes cavus poate crea o serie de probleme posturale care pot provoca durere, deoarece piciorul nu se sprijină pe sol așa cum ar trebui.

Curbura excesivă a arcului plantar nu este însă singura caracteristică a acestei afecțiuni: cei care suferă de aceasta au și un călcâi care se întoarce spre interior și primul metatarsian este coborât.

Congenital sau dobândit, pes cavus poate fi clasificat în funcție de severitate și necesită intervenție conservatoare sau chirurgicală.

Picior plat: ce este și cum să-l recunoaștem

Deformare anatomică, piciorul cavus este recunoscut la investigație obiectivă.

De fapt, cei care suferă de aceasta au o arcada plantară mai înaltă decât în ​​mod normal și, atunci când pun piciorul pe pământ, nu își pot așeza în același timp degetele de la picioare, călcâiul și o parte din talpa piciorului.

Singurele structuri care intră în contact cu solul sunt călcâiul și degetele de la picioare, în timp ce partea centrală rămâne „înălțată”.

În condiții fiziologice, piciorul este în același timp gol și plat: se aplatizează când este în sprijin (acționând ca un amortizor de șoc) iar arcul plantar se ridică la împingere.

Piciorul gol, așadar, funcționează bine în faza de împingere, dar nu amortizează pasul atunci când se sprijină pe sol

Este de la sine înțeles că oricine are această anomalie are o problemă în distribuția greutății corporale.

În loc să cântărească pe tot piciorul, cântărește doar zonele care se sprijină pe pământ.

Este o malformație datorată a două afecțiuni diferite, care apar simultan: structurile interne care formează arcul plantar medial se ridică într-un mod nenatural, iar zona anterioară (în special cea a degetului mare) se curbează în jos.

Adesea apar și probleme ale tendoanelor și ale mușchilor.

Pes cavus are mai multe cauze, care pot fi congenitale, adaptative sau idiopatice

În primul caz, caracteristica este prezentă încă de la naștere și sunt implicați factori genetici, în al doilea caz factorii declanșatori sunt recunoscuți, iar în al treilea își are originea din motive necunoscute.

Cauzele adaptative includ boli neurologice (în 70% din cazuri), cauze ale scheletului și traume.

Bolile neurologice care pot duce la originea piciorului gol sunt:

  • Sindromul Charcot-Marie-Tooth, o neuropatie moștenită în care mușchii picioarelor inferioare slăbesc și se atrofiază;
  • Ataxia lui Friedreich, boală neurodegenerativă ereditară, caracterizată prin ataxie progresivă a mersului;
  • spina bifida, o malformație datorată închiderii incomplete a uneia sau mai multor vertebre;
  • neuropatie ereditară, caracterizată prin pierderea senzorială a fibrelor nervoase mici și mari;
  • accident vascular cerebral;
  • poliomielită;
  • spinal tumori;
  • tumori cerebrale;
  • paralizie spastică;
  • leziuni ale coloanei vertebrale;
  • siringomielia, o boală neurologică caracterizată prin formarea de chisturi pline de lichid în măduva spinării;
  • distrofie musculara;
  • gută.

Piciorul cavus poate avea originea și din cauza unor modificări ale scheletului, care afectează antepiciorul (piciorul cavus condus de forefoot-driven) sau posteriorul piciorului (piciorul cavus condus de posteriorul piciorului).

În primul caz există o flexie plantară a primului metatarsian, cu piciorul având tendința de a fi scobit și cu posteriorul piciorului tinzând spre supinație ca răspuns.

În cel de-al doilea caz, pe lângă flexia plantară a primului metatarsian, există o supinație autonomă a retropiciorului.

În cele din urmă, traumatisme (la călcâi, picior, gleznă) sau leziuni ale tendonului (de obicei, leziuni ale tendonului lui Ahile) pot provoca pes cavus.

Pacientul simte în general o capacitate redusă de mișcare a articulațiilor, iar uzura dizarmonică a încălțămintei arată că există o asimetrie în distribuția greutății corporale.

Adesea, în cazul pes cavus post-traumatic, apare și artroza gleznei (țesutul cartilajului este din ce în ce mai redus și, pentru a reacționa la frecare, osul produce osteofite).

Mult mai frecvent în rândul femeilor, piciorul cavus poate fi în sfârșit cauzat de utilizarea prelungită a pantofilor cu toc, care forțează piciorul într-o poziție și o curbură nefirească.

În multe cazuri, pes cavus este vizibil prezent fără simptome

Când simptomele sunt prezente, acestea constau de obicei în:

  • durere la gleznă și picior, în special pe laterale și în zona metatarsiană (parte a scheletului piciorului alcătuită din cinci oase lungi și subțiri dispuse paralel);
  • gleznele instabile, care provoacă cu ușurință entorse;
  • dificultăți de a sta în picioare pentru perioade lungi de timp, de mers sau de alergare pe distanțe lungi;
  • senzație de rigiditate la picioare și glezne;
  • degete cu gheare (sau cârlig): falangele sunt curbate în jos în articulațiile centrale și distale, iar degetele se îndoaie în jos din cauza leziunii;
  • manifestare frecventă de calusuri pe călcâi, metatars și părțile laterale ale piciorului.

Simptomele mai grave ale pes cavus pot consta în tendinita peronieră (inflamația tendonului peronier), ruptura tendonului lui Ahile, fasciita plantară (inflamația și durerea ligamentului arcuit care leagă călcâiul de baza degetelor de la picioare) și impactul gleznei (durere în partea din față a gleznei cauzată de impactul între două structuri fibroase sau scheletice).

Diagnosticul

Dacă simțiți o durere deosebit de intensă la picioare și glezne, sau o senzație de slăbiciune, dacă vă entorsați des sau aveți degetele cu cârlige, este indicat să rezervați o vizită la un specialist (ortoped sau podiatru).

În cele mai multe cazuri, un examen fizic și anamneza sunt suficiente pentru diagnostic.

Medicul ascultă simptomele pacientului, se întreabă despre istoricul său medical și familial, observă piciorul în repaus și în timpul mersului.

Dacă consideră că este potrivit, poate prescrie o radiografie pentru a avea o idee clară asupra anatomiei picioarelor pacientului, sau un RMN pentru a verifica starea structurilor moi periarticulare.

Uneori, imagistica prin rezonanță magnetică a creierului și a măduvei spinării este utilă pentru a investiga dacă este prezentă o tulburare neurologică.

Un ultim test care poate fi prescris este electromiografia, pentru a evalua starea mușchilor și a structurilor nervoase care îi inervează.

În orice caz, acestea sunt metode minim invazive și aproape total lipsite de efecte secundare.

Tipul de tratament depinde de cauzele pes cavus și de cât de gravă este afecțiunea

  • Este mai presus de toate severitatea simptomelor care determină alegerea unui abord conservator sau chirurgical.
  • În cazul cavus-ului antrenat de antepicior, în general, se prescrie introducerea în interiorul încălțămintei a unui branț personalizat, util pentru îmbunătățirea impactului asupra solului și pentru corectarea distribuției greutății corporale pe picior.
  • În cazul cavusului condus de retropicior, pe de altă parte, suportul arcului nu oferă beneficii pe termen lung.

Tratamentul conservator este indicat și celor care suferă de picior gol neurologic, datorită capacității ortezei de a facilita mersul corect.

Alte terapii conservatoare constau în kinetoterapie (care vizează îmbunătățirea mersului și alergarea și indicată mai ales sportivilor), în prescrierea de medicamente pentru ameliorarea durerii, în folosirea de încălțăminte concepută pentru cei cu această anomalie genetică și în repaus din activități sportive în fazele în care durerea este ascuțită.

Există însă cazuri în care terapia chirurgicală este singura opțiune.

Acest lucru este necesar pentru a calma durerea, pentru a elimina sau reduce deformarea și pentru a evita entorsele de gleznă, altfel frecvente.

Pentru cei cu piciorul condus, cea mai potrivită terapie chirurgicală este osteotomia (și deci îndepărtarea unei porțiuni osoase) a primului metatarsian; cei cu retropicior, in schimb, au nevoie de osteotomii multiple (de calcai, de primul metatarsian).

Alte operatii practicabile sunt alungirea chirurgicala a tendonului lui Ahile, distensia chirurgicala a fasciei plantare, transferurile de tendon si artrodeza (operatii chirurgicale care transforma o articulatie din mobila in statica).

Citiți de asemenea

Emergency Live Chiar mai mult... Live: Descărcați noua aplicație gratuită a ziarului dvs. pentru IOS și Android

Deformări ale piciorului: Metatarsus Adductus sau Metatarsus Varus

Artroza piciorului: simptome, cauze și tratament

Durere în talpa piciorului: ar putea fi metatarsalgie

Ortopedie: Ce este degetul de ciocan?

Picior gol: ce este și cum să-l recunoaștem

Boli profesionale (și non-profesionale): unde de șoc pentru tratamentul fasciitei plantare

Picioare plate la copii: cum să le recunoașteți și ce să faceți

Picioare umflate, un simptom banal? Nu, și iată cu ce boli grave pot fi asociate

Picior diabetic: simptome, tratament și prevenire

Malformații congenitale: meniscul discoid la copii și adolescenți

Entorsa la picior: ce este, cum se intervine

Sursă

Bianche Pagina

S-ar putea sa-ti placa si